Regula de bază în creşterea bovinelor de carne este ca orice soluţie găsită să fie eficientă şi totodată ieftină, deoarece investiţiile costisitoare vor creşte cheltuielile, iar profitul nu va fi pe măsură. Bovinele de carne sunt indicate pentru zonele în care terenurile nu se pretează la alte tipuri de activităţi agricole, din această cauză nu există regulă general valabilă, fiecare crescător trebuie să se adapteze condiţiilor existente în zona respectivă.
Bovinele de carne se ţin în stabulaţie liberă pe toată durata unui an, din care jumătate de an vaca-mamă formează cuplu cu viţelul pe care îl alăptează. Viţelele care vor intra în efectivul matcă, se ţin de obicei separat de vacile-mame, şi au parte de o furajare mai bună.
Vara, bovinele de carne se ţin pe păşune, în aşa fel ca ele să fie acolo zi-noapte. Stabulaţia la grajd, pe perioada verii, pentru bovinele de carne, implică creşterea costurilor de întreţinere, respectiv scăderea semnificativă a profitului. Perioada de păşunat diferă semnificativ de la o fermă la alta, dependent în cea mai mare măsură de zona geografică şi condiţiile de agro-mediu existente.
Pentru zonele unde sunt tarlale de porumb pe care pot păşuna animalele, perioada de păşunat poate fi prelungită şi cu 60 de zile. În cazul în care fătările sunt în primăvară, viţeii pasc alături de vacile-mame, însă viţelele care sunt ţinute pentru efectiv-matcă trebuie ţinute pe păşune separată. Ţinerea animalelor pe păşune pe perioada verii nu necesită construirea de adăposturi pe păşune. Conform tendinţelor actuale, animalele sunt ţinute pe o parcelă dată prin împrejmuirea zonei, cu gard permanent/temporar şi/sau gard electric.
Pe perioada iernii, modul de adăpostire depinde iarăşi în mare măsură de condiţiile climatice ale zonei respective, precum şi de posibilităţile financiare ale crescătorului. În zonele cu ierni mai blânde nu este obligatorie construcţia de adăposturi costisitoare, fiind suficientă asigurarea unor "curţi de iernare" împrejmuite şi asigurarea frontului de furajare în aşa fel încât să nu se irosească cantitate mare furaj. Bineînţeles, dacă există grajduri, iernarea se poate realiza prin folosirea acestora, cu condiţia asigurării spaţiului de mişcare necesar fiecărui animal.
Dacă montele/însămânţările artificiale se fac doar într-un singur sezon (vara), atunci pe perioada iernii nu sunt viţei noi-născuţi, însă în cazul în care sunt fătări şi iarna este indicată separarea vacilor mame cu viţei de cele care nu alăptează sau de viţele/juninci.
Bovinele de carne nu sunt afectate de frig, însă nu le plac curenţii de aer şi vânturile puternice. Din această cauză, se recomandă ca iernarea să se facă în zone ferite de vânt (la marginea pădurii, gard viu - copaci plantaţi pentru a prinde curenţii de aer). Totodată, trebuie asigurate zonele de odihnă uscate, de obicei pe porţiunile mai înalte ale terenului. Adăposturile, pentru crescătorii de bovine de carne nu au importanţă deosebită (exceptând viţelele), fiind mai frecvent utilizate pentru a adăposti animalele bolnave sau slăbite. Iernarea viţelelor care vor intra în efectivul matcă este indicat să se facă în adăposturi.
În cazul în care posibilităţile financiare asigură o astfel de investiţie, construirea adăpostului pentru bovinele de carne trebuie să fie întotdeauna pe considerentul ca aceasta să asigure comfortul necesar animalelor, cu deschidere largă şi cu posibilitatea evacuării mecanizate a aşternutului permanent. Totuşi, se recomandă evitarea cheltuielilor mari şi căutarea de soluţii cât mai ieftine, ca de exemplu construirea unei "şure" din lemn (4,5 m x 55 m), asigurându-se 3 - 4 mp/animal, dar cu un padoc semnificativ mai larg.
Frontul de furajare trebuie întotdeana plasat în zona mai înaltă a terenului, deoarece în cazul unor precipitaţii abundente se produce noroi şi băltuire, cu afectarea calităţii furajului.
Împrejmuirea zonei de păşunat sau a terenului pe care se iernează se poate realiza cu gard permanent/temporar sau gard electric, utilizându-se întotdeauna soluţiile cele mai ieftine. Volumul de muncă iniţial cu realizarea gardului permanent este mare, însă ulterior nu mai necesită decât activităţi de întreţinere, în timp ce în cazul gardului electric volumul de muncă iniţial este semnificativ mai redus, dar pe parcurs necesită atenţie şi volum de lucru mult mai mare.
