Marţi, 19.03.2024, 9:21 AM
Bine aţi venit oaspete | RSS
Despre noi | Înregistrare | Intrare
Despre noi
Regulament site
Conţinut site
Bun de citit!
Forma intrarii
Cautare
Sondajul nostru
Ce rasă creșteți sau doriți să creșteți?
1. Angus
2. Charolais
3. Limousine
4. Blanc Blue Belge
5. Highland
6. Galloway
7. Sura de Stepă
8. Blonde D`Aquitaine
Total răspunsuri: 398
Statistica
Muzică
Share on...

     Generalităţi
     Receptivitatea raselor de bovine de carne faţă de agenţii etiologici ai bolilor specifice bovinelor este similară cu cea a raselor de bovine de lapte, însă sensibilitatea este semnificativ mai mică, datorită modului de viaţă în stabulaţie liberă, timpului îndelungat petrecut în aer liber pe păşune şi producţiei mai mici de lapte. Totodată, tocmai prin modul de viaţă, există risc major privitor la bolile infecţioase endemice. Bolile cele mai frecvente la bovinele de carne sunt cele ale aparatului digestiv, fiind într-un fel boli "profesionale" ale raselor de carne.
 



Trebuie menţionat de la bun început că responsabilitatea pentru prevenirea bolilor este a crescătorului, iar dacă apar semnele de boală, stabilirea diagnosticului şi a conduitei de tratament este strict de datoria medicului veterinar.




     Afecţiunile aparatului digestiv şi respirator la viţeii noi-născuţi
    La viţei sub vârsta de 10 zile întâlnim aproape exclusiv doar afecţiuni ale aparatului digestiv, la vârsta de 1-3 luni întâlnim atât afecţiuni digestive, cât şi respiratorii, iar peste 3 luni avem preponderent afecţiuni respiratorii. Etiologia este de obicei infecto-contagioasă, iar la afecţiunile digestive intră şi factorii alimentari.
    Diareea neonatală (neonatal calf diarrhea, NCD) are etiologie polifactorială, infecţioasă - cu diferiţi agenţi patogeni: bacterii, viruşi, protozoare şi neinfecţioasă - de origine alimentară, deficienţe de igienă, labilitatea dezvoltării florei bacteriene intestinale, toxicoze, insuficienţa enzimelor digestive. Cauzele care nu depind de animal sunt deosebit de importante, deoarece este datoria crescătorului să le prevină.
La viţeii noi-născuţi, diareea are etiologie polifactorială, intervenind alături de agenţii etiologici (bacterii, viruşi, paraziţi) şi factorii care ţin de condiţiile de întreţinere, furajare. În prima săptămână de viaţă cei mai nocivi agenţi sunt Escherichia coli, bacterii care în mod normal se întâlnesc în flora bacteriană a oricărui animal, în proporţii care nu induc boala. Viţeii se nasc fără aceste bacterii, preluându-le din mediul înconjurător apropiat, dezvoltarea florei bacteriene realizâdu-se pe o perioadă de timp mai îndelungată. În cazul condiţiilor de întreţinere defectuoase, preluarea de agenţi patogeni în număr foarte mare asigură condiţiile dezvoltării bolii, prin creşterea patogenităţii bacteriilor, multiplicarea acestora şi sinteza de enterotoxine. Efectul este diareea apoasă rebelă la tratament, cu consecinţe drastice prin deshidratarea organismului, iar în cazul septicemiei apare şi febra, stare generală înrăutăţită, apatie, inapetenţă şi de obicei sfârşit letal. În cazul fătărilor de primăvară cazurile sunt extrem de rare, însă la fătările din perioada de toamnă-iarnă, în cazul viţeilor cu acces în spaţii închise, unde riscul infecţiei din mediu este major, frecvenţa bolii este destul de mare. Infecţiile cu Salmonella spp. sunt mult mai rare comparativ cu alte specii de animaleşi apar la viţeii de 1-2 luni. Dintre agenţii patogeni „oportunişti” trebuie neapărat amintiţi criptosporidiile, paraziţi unicelulari, care sunt de obicei prezenţi în tractul intestinal al viţeilor şi în condiţii propice pot produce diareea, mai frecvent la vârsta 1-2 săptămâni. Din flora intestinală au fost identificaţi şi agenţi virali, unii strict localizaţi la nivel intestinal (rota-, corona-, breda-, calici-, astro-virus), alţii care se regăsesc şi în alte organe (parvovirus, VD – virus diarrhea) şi cei care se multiplică în celulele limfoide intestinale (entero-, reo- virus), care pot produce diaree la viţeii noi-născuţi, de la forme uşoare până la forme grave, dependent de agenţii cauzali şi condiţiile de întreţinere.

 

Prevenirea bolilor diareice la viţeii noi-născuţi este de importanţă majoră pentru crescător, mortalitatea datorată acestor afecţiuni putând atinge 10-20% în cazurile grave. Prevenirea se poate face pe două căi distincte: specifică şi nespecifică. Prima, cea specifică, se realizează în primul rând prin colostrul pe care-l consumă viţelul de la vaca-mamă, şi care conţine anticorpii necesari pentru a apăra nou-născutul de agenţii patogeni, iar în al doilea rând, prin vaccinări, în cazul în care agentul cauzal este cert şi astfel se poate preveni diseminarea bolii în tot efectivul, activitate care trebuie efectuată întotdeauna de medicul veterinar. Prevenirea "nespecifică" se poate realiza prin asigurarea condiţiilor de întreţinere şi furajare corespunzătoare, care să reducă semnificativ riscul infecţiei, respectiv prin creşterea capacităţii sistemelor de apărare specifice a viţeilor noi-născuţi prin asigurarea furajării şi întreţinerii corespunzătoare a vacii-mame pentru ca viţelul să fie viguros şi sănătos la naştere şi condiţii de igienă corespunzătoare.
Majoritatea afecţiunilor respiratorii la viţei sunt cauzate de infecţiile virale, fiind diagnosticate cel mai frecvent la viţeii cu vârste cuprinse între 6 săptămâni şi 4 luni. Agenţii patogeni cei mai frecvent identificaţi sunt adenovirusurile, virusul parainfluenzei bovine, herpesvirusul bovin 1. De obicei, infecţiile virale primare sunt asociate cu infecţii bacteriene secundare. Faţă de aceste afecţiuni se pot folosi vaccinuri, însă este foarte importantă respectarea condiţiilor recomandate de microclimat şi evitarea introducerii în efectiv a animalelor noi, cu stare de sănătate necunoscută.


   

    
     Afecţiunile oftalmologice
la bovinele de carne sunt destul de frecvente, în special la tineret, cu simptome de cheratită şi conjunctivită, în unele cazuri - prin afectarea văzului producând pagube semnificative, datorită sacrificărilor de necesitate. Etiologia este infecto-contagioasă şi parazitară, cele mai frecvente fiind cele bacteriene. Factorii favorizanţi sunt microclimatul din grajd plin de amoniac şi praf, în condiţii de igienă precare, respectiv insectele care transmit boala şi hipovitaminoza A.



     Afecţiunile prestomacelor la bovinele de carne implică mai mari pierderi, deoarece dacă activitatea prestomacelor este afectată, implicit este afectată şi sănătatea şi productivitatea. Prestomacele au rolul major în "prelucrarea" furajelor grosiere impregnate cu salivă, mărunţite prin rumegare şi transformarea celulozei în acizi graşi, proces la care contribuie microflora ruminală. Totodată, orice sursă de azot este valorificată de către microflora ruminală, astfel încât în final este folosită de către animal ca proteină. Pentru ca activitatea microflorei să se poată realiza în condiţii optime, este necesară dispersia acesteia în întregul conţinut ruminal, dispersie asigurată prin motilitatea prestomacelor. Dacă vreuna din verigile din lanţul activităţii prestomacelor este afectată, atrage după sine modificarea întregului lanţ. Conform clasificării pe baza activităţii microflorei ruminale şi a proceselor biochimice, cele mai frecvente afecţiuni ale prestomacelor pot fi indigestia ruminală, alcaloza ruminală, indigestia ruminală putridă, acidoza ruminală. În afara acestora sunt frecvente meteorismul ruminal acut, reticulita şi reticuloperitonita traumatică (corpii străini).
     Indigestia ruminală se produce cel mai frecvent prin schimbări bruşte de raţie, prin nutreţ cu stare fizică necorespunzătoare sau furajare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, cantitativ. Alcaloza ruminală este rezultatul greşelilor de furajare, prin administrarea bruscă (fără perioadă de "obişnuire") de furaje care hidrolizează rapid, furaje bogate în proteine sau azot, şi respectiv, furaje sărace în glucide. Rezultatul este creşterea concentraţiei de amoniu în rumen, alcalinizarea conţinutului ruminal cu afectarea activităţii prestomacelor. Indigestia ruminală putridă este consecinţa administrării de apă sau furaje contaminate cu bacterii (E. coli, Proteus), concret furaje foarte murdare, depozitate în condiţii improprii sau păşunat pe terenuri necorespunzătoare. Acidoza ruminală este, de asemenea, consecinţa furajării defectuoase prin administrarea bruscă de nutreţuri bogate în glucide care fermentează uşor, instalându-se dismicrobismul ruminal şi formându-se în perioadă scurtă de timp cantităţi mari de acid lactic.
     Meteorismul ruminal acut este rezultatul acumulării masive de gaze de fermentaţie în rumen şi reţea, conţinutul putând fi reprezentat de o spumozitate fină de fermentaţie - indigestie spumoasă, sau gaze fără spumozitate - indigestie gazoasă. Meteorismul ruminal acut este întotdeauna caz de urgenţă, indiciu pentru diagosticul diferenţiat poate reprezenta consumul de nutreţuri verzi, fragede, umede şi reci, mai cu seamă leguminoasele. Este indicat pentru prevenirea acestor afecţiuni, asigurarea consumului de furaje grosiere înainte de consumul "nutreţurilor timpanogene" pentru stimularea eructaţiei. În cazul apariţiei bolii la un animal pe păşune este obligatorie întreruperea păşunatului şi scoaterea animalelor din parcela respectivă, pentru a preveni consumul de furaje şi limitarea numărului de animale afectate.
   Reticulita şi reticuloperitonita traumatică este cauzată de corpii străini care sunt destul de frecvent întâlniţi în reţea la bovine, datorită modului de consum a furajelor şi a particularităţilor anatomice ale prestomacelor. Riscul major este reprezentat de corpii străini ascuţiţi care, de obicei, traumatizează reţeaua şi afectează pericardul, peritoneul.
 

    Afecţiunile cu simptome nervoase la bovinele de carne au etiologie diversă, cele mai importante sunt cele infecto-contagioase, deşi frecvenţa lor este extrem de redusă, totuşi în anumite situaţii sunt foarte importante. Cea mai gravă este turbarea, fiind o boală letală, transmisă prin muşcătura vulpilor, pisicilor turbate care elimină virusul prin salivă, şi după o perioadă de incubaţie de 3 săptămâni - 4 luni apar manifestările bolii. Virusul rinotraheitei (IBR) poate produce la vârsta de 2 - 4 luni simptome nervoase cu durata de 1 - 5 zile, de obicei cu efect letal. Encefalopatia spongiformă, produsă de un prion (structură proteică identificată recent), cu perioadă de incubaţie foarte lungă (luni - ani), este o boală cu sfârşit letal, fiind identificată pentru prima dată în Anglia în anul 1986. Simptome nervoase pot produce şi unele infecţii bacteriene, avitaminoze, dismineraloze şi anumite substanţe toxice.

     Parazitozele la bovinele de carne sunt destul de frecvente, în mod special la cele care păşunează pe parcele infestate, în funcţie de localizarea paraziţilor există endoparaziţi (de ex. viermi intestinali) şi ectoparaziţi (de ex. căpuşe). Pagubele economice sunt seminifcative prin reducerea sporului mediu zilnic datorită afectării metabolismului (endoparaziţi) şi a neliniştii produse (de ex. atac masiv al muştelor în cazul animalelor pe păşune), consecutiv reducerea consumului de furaje. La viţeii noi-născuţi cei mai importanţi paraziţi unicelulari sunt coccidiile şi criptosporidiile, care pot produce diareea neonatală. La bovinele adulte trichomonoza produsă de un parazit unicelular poate produce afecţiuni ginecologice, iar prin infestarea taurilor se poate transmite la toate bovinele din fermă, producând prejudicii economice mari.

     Endoparaziţii sunt reprezentaţi de trematode, cestode, nematode, fiecare parazit având propriul ciclu biologic şi având predilecţie pentru anumite condiţii de mediu. Combaterea şi tratamentul endoparazitozelor trebuie făcut întotdeauna în funcţie de situaţia epidemiologică din fermă sau de pe păşune! Aceeaşi abordare se recomandă şi în cazul ectoparaziţilor (râie, hipodermoză). Există o gamă extrem de variată de produse antiparazitare, alegerea conduitei terapeutice trebuie să fie întotdeauna sarcina medicului veterinar.

     Disfuncţii ale reproducţiei
     Modificările patologice uterine - După fătare involuţia uterină este, de obicei, mai rapidă la bovinele de carne comparativ cu bovinele de lapte, totuşi trebuie menţionat faptul că, în cazul alăptării mai multor viţei sau în condiţii de furajare/întreţinere defectuoasă se poate produce şi o supra-involţie uterină, prin asocierea unei involuţii uterine foarte rapide cu lipsa reluării activităţii ciclice a ovarelor, fapt ce duce la atrofia endometrului, cu efecte negative asupra fertilităţii ulterioare. În astfel de cazuri, la o lună de la fătare, prin examenul transrectal uterul şi coarnele uterine sunt mai mici decât la o viţică, fără tonusul specific, iar ovarele sunt greu de depistat, de obicei sunt mai mici de 1 cm şi inactive.
Metritele şi endometritele la bovinele de carne nu reprezintă o problemă deosebită pentru crescător deoarece sunt extrem de rare, iar în cazul apariţiei acestor patologii, de obicei se recomandă eliminarea animalului din efectiv, eventual cu excepţia celor cu valoare genetică deosebită.
     Modificările patologice vaginale sunt extrem de importante, mai ales în cazul utilizării montei naturale, deoarece orice infecţie poate fi transmisă de la vaca bolnavă la cea sănătoasă, infestându-se şi taurul. Aceste modificări pot fi traumatice (răni accidentale neinfectate/supurative), infecţioase (vaginite bacteriene), vaginite parazitare (trichomonoza) etc. Întotdeauna trebuie avută în vedere evitarea diseminării infecţiei în efectiv prin contact.
     Dereglările ale funcţiilor ovariene asigură aproape 80% din cazuistica disfuncţiilor reproducţiei la bovinele de carne, prin anestrul datorat lipsei activităţii ciclice a ovarelor. Cauzele anestrului pot fi multiple, din această cauză este foarte importantă stabilirea diagnosticului cert în fiecare caz. Dereglările funcţiilor ovariene (lipsa ciclicităţii) în cazul bovinelor în condiţii bune de întreţinere şi furajare se rezolvă prin administrarea produselor hormonale.
     Lipsa patologică a manifestării căldurilor (anestrul patologic) la bovinele de carne este generată în cele mai multe cazuri de condiţiile de întreţinere/furajare nesatisfăcătoare (prin deficit de energie) şi de deficitul de hormoni gonadotropi. Tratamentul hormonal trebuie întotdeauna asociat cu corectarea deficienţelor tehnologice. Anestrul patologic reprezintă una din principalele surse de pierdere de venituri pe ansamblul fermei, deoarece în timp ce la vacile de lapte, prelungirea perioadei dintre două fătări cu 3-4 luni este o "problemă de calcul" a profitabilităţii, la vacile de carne este o adevărată "tragedie", deoarece nu se realizează dezideratul "anul - vaca - viţelul", fiind o pierdere semnificativă din venitul fermei.

     Etiologia avorturilor la bovinele de carne
     În cadrul pierderilor economice datorate reproducţiei, un procent semnificativ este cauzat de avorturile de origine infecţioasă, deoarece acestea reprezintă aproximativ 40% dintre avorturi. Dintre infecţiile cu cel mai mare potenţial sunt bruceloza, leptospiroza, febra Q, clamidioza, herpesviroza, flaviviroza etc. Prevenirea şi combaterea infecţiilor se realizează prin respectarea normelor sanitar-veterinare de mişcare a animalelor, prin asigurarea condiţiilor de igienă şi întreţinere corespunzătoare.

 

 

 

 

 

 

editat de nina
Copyright Cosmin Popa & Nina Horvath © 2024