Scopul activităţii de reproducţie
Scopul crescătorului într-o fermă de vaci crescute pentru producţia de carne este să obţină cât mai mulţi produşi în fiecare an. Ţinta este "anul-vaca-viţelul”, dar în practică acest deziderat este destul de dificil de atins pentru crescătorii fără experienţă şi fără cunostinţe suficiente de îngrijire a animalelor. Un nivel acceptabil este de 95 viţei la 100 vaci-mame.
Reproducţia la bovinele de rasă de carne
Există o regulă de bază a crescătorilor de bovine de carne: "în faţa vacii să fie de mâncare, în spatele ei un taur, iar tu vezi-ţi de treabă!" Această regulă se bazează pe faptul că, în cazul în care nu se ating indicatorii de reproducţie specifici unei rase, arată furajarea şi întreţinerea defectuoasă a rasei respective. Mecanismele de apărare ale bovinelor de carne asigură ca primă măsură de "autoapărare" dereglarea funcţiilor de reproducere, mai concret orice disfuncţie a reproducţiei nu este cauză, ci consecinţă, iar cauza trebuie remediată în cel mai scurt timp posibil. Furajarea este primul factor care necesită o analiză corectă. Tratamentele hormonale rezolvă pe moment aceste probleme, dar defecţiunile de furajare şi întreţinere nu se pot vindeca prin tratamente medicamentoase.
Trebuie reţinut că bovinele de carne au marele avantaj de a fi ţinute în condiţii mult mai naturale decât bovinele de lapte, generând o serie de reacţii biologice semnificativ diferite. În reglarea reproducţiei stimulii de mediu au o importanţă majoră, activând centrii talamici prin sistemul nervos somatic şi vegetativ, care reglează periodicitatea manifestării căldurilor - estru - /lipsa acestora - anestru - (în anumite condiţii ca gestaţia fiind anestru fiziologic, de exemplu), asigură manifestarea comportamentală a căldurilor şi ovulaţia. În condiţii de întreţinere defectuoasă - în special furajarea - la bovinele din rasă de carne sunt afectate circuitele hormonale care asigură eliberarea hormonului foliculostimulant. Anestrul patologic la bovinele de carne este, de obicei, rezultatul furajării deficitare. Avantajul crescătorului de bovine de carne este că, în comparaţie cu bovinele de lapte, sunt extrem de rare cazurile de metrite sau involuţii uterine anormale, fapt oglindit şi de procentul crescut de bovine de carne care manifestă călduri ovulatorii la o lună de la fătare, ceea ce se explică prin faptul că procesul de involuţie uterină, activitatea ciclică a ovarelor asigură condiţiile nidaţiei. Cazurile rare de metrită diagnosticate la bovinele de carne sunt, de obicei, la animalele care au avortat sau nu alăptează din anumite motive.
Estrul este perioada pentru realizarea fecundării în cadrul activităţii ciclice ovariene. Manifestarea căldurilor la bovinele de carne este de durată mai scurtă decât la bovinele de lapte, însă intensitatea şi durata nu sunt în corelaţie strânsă cu fertilitatea. Căldurile şterse (care nu se manifestă intens) sunt la bovinele de carne, de obicei, căldurile care se manifestă noaptea şi trec neobservate, totodată sunt mai frecvente la vacile-mame care alăptează. Trebuie amintite şi căldurile anovulatorii, când sunt prezente semnele căldurilor, dar nu se produce ovulaţia, în consecinţă nu se poate produce fertilizarea. Acestea se pot produce datorită prezenţei chiştilor ovarieni, însă cazurile la bovinele de carne sunt mult mai rare decât la bovinele de lapte.
Organizarea montei/însămânţărilor
Tehnologiile utilizate pentru realizarea fertilizării sunt multiple:
- monta naturală - grupată/sălbatică - utilizată cel mai frecvent la efectivele mari de animale şi în harem, este cel mai uşor de realizat în practică - utilizându-se un taur la 25 viţele sau la 30 vaci. Este indicat să se introducă toţi taurii în acelaşi timp, deoarece cei care vor fi introduşi mai târziu vor fi marginalizaţi de ceilalţi.
- însămânţarea artificială - implică asigurarea echipamentelor necesare alegerii femelelor în călduri (coridor şi travaliu de contenţie). În acest caz se recomandă alegerea echipamentelor care oferă protecţie maximă atât animalelor, cât şi personalului care lucrează. Un factor extrem de important este modul în care animalele sunt contenţionate, deoarece dacă sunt foarte stresate (alergate, bătute etc) creşte nivelul de adrenalină/noradrenalină, care au efecte de relaxare a uterului, putând reduce semnificativ erectilitatea uterului şi operatorul de însămânţări artificiale poate fi indus astfel în eroare în diagnosticarea momentului optim.
- metoda combinată - când se utilizează atât monta naturală, cât şi cea artificială
Sistemul
cu rezultatele cele mai bune (tehnice şi economice) în fermele care cresc
animale în rasă pură este unul mixt, în care se efectuează monta artificială
pentru o parte a animalelor (de regulă atunci când acestea sunt la grajd), iar
apoi se utilizează monta naturală (pe păşune). Taurul monteaza astfel şi vacile care nu au rămas gestante după însămânţarea artificială.
Lipsa
unui taur din fermă poate genera costuri mari aferente însămânţărilor artificiale şi
poate destabiliza serios calendarul fătărilor, prin creşterea intervalului dintre fătări
la unele vaci, care determină pierderi economice. De asemenea, lipsa taurului
generează creşterea timpului de lucru la nivelul exploatatiei. La polul opus, taurii pot înlesni transmiterea
bolilor sexuale, în special în cazul în care starea de sănătate a vacilor
montate nu este cunoscută. Taurii
sunt şi elemente emblematice pentru ferme. Orice fermier este încântat să-ţi
arate taurul (sau taurii) săi şi de multe ori valoarea fermei are mare legătură
cu acesta.
Perioada optimă pentru montă/însămânţare trebuie astfel programată, încât fătările să se producă primăvara, iar în cazul efectivelor mari se poate realiza şi o perioadă de fătări toamna. Este de dorit ca procentul de fătări de primăvara să fie întotdeauna mai mare, să se realizeze pe durata a 3 luni, iar toamna pe o durata de 1,5 - 2 luni, fapt ce implică realizarea unui plan de montă/însămânţări care să fie respectat. Se recomandă efectuarea diagnosticului de gestaţie, la trei luni de la perioada de montă/însămânţări, cu reexaminări de control pentru cele cu diagnostic incert.
Calendarul sezonului de reproducţie
In general se urmăreşte ca fătările să aibă loc cât mai grupat, într-un interval scurt, de timp 2-3 luni, ianuarie-martie. Acest lucru este recomandat deoarece, vacile - mame şi viţeii obţinuţi, se pot îngriji mai uşor în loturi omogene, având necesităţi de întreţinere asemănătoare în acelaşi timp. Această opţiune este preferată de crescători, deoarece: animalele sunt în fermă, fătările pot fi supravegheate mai uşor, se poate interveni în caz de necesitate, viţeii pot fi supravegheaţi mai bine în primele zile după naştere, în adăpost se pot face mai lesne însămânţările artificiale, având în vedere că această activitate necesită contenţionarea animalelor, mai greu de realizat pe păşune.
Într-o
fermă pot apărea uneori decalaje privind respectarea calendarului de mai sus.
În sensul că unele animale pot făta mai târziu decât data programată.
Resincronizarea tuturor fătărilor se face prin monta întârziată a acestora în
anul următor, prin încercarea de scurta intevalul fătare-inseminare sau se
poate consituti un grup care sa aibă alt interval al fătărilor decât cel
iniţial. Animalele care au probleme de fertilitate in mod repetat, trebuie
eliminate din cireadă.
Scopul crescătorului într-o fermă de vaci crescute pentru producţia de carne este să obţină cât mai mulţi produşi în fiecare an. Ţinta este "anul-vaca-viţelul”, dar în practică acest deziderat este destul de dificil de atins pentru crescătorii fără experienţă şi fără cunostinţe suficiente de îngrijire a animalelor. Un nivel acceptabil este de 95 viţei la 100 vaci-mame.
Reproducţia la bovinele de rasă de carne
Există o regulă de bază a crescătorilor de bovine de carne: "în faţa vacii să fie de mâncare, în spatele ei un taur, iar tu vezi-ţi de treabă!" Această regulă se bazează pe faptul că, în cazul în care nu se ating indicatorii de reproducţie specifici unei rase, arată furajarea şi întreţinerea defectuoasă a rasei respective. Mecanismele de apărare ale bovinelor de carne asigură ca primă măsură de "autoapărare" dereglarea funcţiilor de reproducere, mai concret orice disfuncţie a reproducţiei nu este cauză, ci consecinţă, iar cauza trebuie remediată în cel mai scurt timp posibil. Furajarea este primul factor care necesită o analiză corectă. Tratamentele hormonale rezolvă pe moment aceste probleme, dar defecţiunile de furajare şi întreţinere nu se pot vindeca prin tratamente medicamentoase.
Trebuie reţinut că bovinele de carne au marele avantaj de a fi ţinute în condiţii mult mai naturale decât bovinele de lapte, generând o serie de reacţii biologice semnificativ diferite. În reglarea reproducţiei stimulii de mediu au o importanţă majoră, activând centrii talamici prin sistemul nervos somatic şi vegetativ, care reglează periodicitatea manifestării căldurilor - estru - /lipsa acestora - anestru - (în anumite condiţii ca gestaţia fiind anestru fiziologic, de exemplu), asigură manifestarea comportamentală a căldurilor şi ovulaţia. În condiţii de întreţinere defectuoasă - în special furajarea - la bovinele din rasă de carne sunt afectate circuitele hormonale care asigură eliberarea hormonului foliculostimulant. Anestrul patologic la bovinele de carne este, de obicei, rezultatul furajării deficitare. Avantajul crescătorului de bovine de carne este că, în comparaţie cu bovinele de lapte, sunt extrem de rare cazurile de metrite sau involuţii uterine anormale, fapt oglindit şi de procentul crescut de bovine de carne care manifestă călduri ovulatorii la o lună de la fătare, ceea ce se explică prin faptul că procesul de involuţie uterină, activitatea ciclică a ovarelor asigură condiţiile nidaţiei. Cazurile rare de metrită diagnosticate la bovinele de carne sunt, de obicei, la animalele care au avortat sau nu alăptează din anumite motive.
Estrul este perioada pentru realizarea fecundării în cadrul activităţii ciclice ovariene. Manifestarea căldurilor la bovinele de carne este de durată mai scurtă decât la bovinele de lapte, însă intensitatea şi durata nu sunt în corelaţie strânsă cu fertilitatea. Căldurile şterse (care nu se manifestă intens) sunt la bovinele de carne, de obicei, căldurile care se manifestă noaptea şi trec neobservate, totodată sunt mai frecvente la vacile-mame care alăptează. Trebuie amintite şi căldurile anovulatorii, când sunt prezente semnele căldurilor, dar nu se produce ovulaţia, în consecinţă nu se poate produce fertilizarea. Acestea se pot produce datorită prezenţei chiştilor ovarieni, însă cazurile la bovinele de carne sunt mult mai rare decât la bovinele de lapte.
Organizarea montei/însămânţărilor
Tehnologiile utilizate pentru realizarea fertilizării sunt multiple:
- monta naturală - grupată/sălbatică - utilizată cel mai frecvent la efectivele mari de animale şi în harem, este cel mai uşor de realizat în practică - utilizându-se un taur la 25 viţele sau la 30 vaci. Este indicat să se introducă toţi taurii în acelaşi timp, deoarece cei care vor fi introduşi mai târziu vor fi marginalizaţi de ceilalţi.
- însămânţarea artificială - implică asigurarea echipamentelor necesare alegerii femelelor în călduri (coridor şi travaliu de contenţie). În acest caz se recomandă alegerea echipamentelor care oferă protecţie maximă atât animalelor, cât şi personalului care lucrează. Un factor extrem de important este modul în care animalele sunt contenţionate, deoarece dacă sunt foarte stresate (alergate, bătute etc) creşte nivelul de adrenalină/noradrenalină, care au efecte de relaxare a uterului, putând reduce semnificativ erectilitatea uterului şi operatorul de însămânţări artificiale poate fi indus astfel în eroare în diagnosticarea momentului optim.
- metoda combinată - când se utilizează atât monta naturală, cât şi cea artificială
Perioada optimă pentru montă/însămânţare trebuie astfel programată, încât fătările să se producă primăvara, iar în cazul efectivelor mari se poate realiza şi o perioadă de fătări toamna. Este de dorit ca procentul de fătări de primăvara să fie întotdeauna mai mare, să se realizeze pe durata a 3 luni, iar toamna pe o durata de 1,5 - 2 luni, fapt ce implică realizarea unui plan de montă/însămânţări care să fie respectat. Se recomandă efectuarea diagnosticului de gestaţie, la trei luni de la perioada de montă/însămânţări, cu reexaminări de control pentru cele cu diagnostic incert.
Calendarul sezonului de reproducţie
In general se urmăreşte ca fătările să aibă loc cât mai grupat, într-un interval scurt, de timp 2-3 luni, ianuarie-martie. Acest lucru este recomandat deoarece, vacile - mame şi viţeii obţinuţi, se pot îngriji mai uşor în loturi omogene, având necesităţi de întreţinere asemănătoare în acelaşi timp. Această opţiune este preferată de crescători, deoarece: animalele sunt în fermă, fătările pot fi supravegheate mai uşor, se poate interveni în caz de necesitate, viţeii pot fi supravegheaţi mai bine în primele zile după naştere, în adăpost se pot face mai lesne însămânţările artificiale, având în vedere că această activitate necesită contenţionarea animalelor, mai greu de realizat pe păşune.
Vârsta optimă pentru a monta prima dată o viţică
Prima monta poate fi realizată la vârsta de 18 - 24 de luni, însă la rasele precoce la vârsta de 13 - 14 luni. Acest lucru se stabileşte în principal în raport cu dezvoltarea corporală a fiecărui animal. Animalele bine dezvoltate pot fi montate mai devreme. Ca urmări negative ale unei monte prea timpurii pot aparea dificultăţile la fătare, oprirea din creştere a femelei înainte de a atinge dimensiunea şi greutatea specifică rasei.
Prima monta poate fi realizată la vârsta de 18 - 24 de luni, însă la rasele precoce la vârsta de 13 - 14 luni. Acest lucru se stabileşte în principal în raport cu dezvoltarea corporală a fiecărui animal. Animalele bine dezvoltate pot fi montate mai devreme. Ca urmări negative ale unei monte prea timpurii pot aparea dificultăţile la fătare, oprirea din creştere a femelei înainte de a atinge dimensiunea şi greutatea specifică rasei.
Câţi ani poate fi folosită pentru reproducţie o vacă?
În general până la vârsta de 10-12 ani, cu variaţii legate de condiţiile de întreţinere de care animalul a beneficiat de-a lungul vieţii şi de longevitatea rasei.
În general până la vârsta de 10-12 ani, cu variaţii legate de condiţiile de întreţinere de care animalul a beneficiat de-a lungul vieţii şi de longevitatea rasei.
La ce vârstă este apt de reproducţie un taur?
Începând cu vârsta de 12-15 luni la rasele precoce, la rasele care nu sunt considerate precoce se recomandă ca taurul să fie folosit pentru montă dupa vârsta de 18 luni.
Câţi ani poate fi folosit la reproducţie un taur?
Una din întrebările cele mai importante pentru crescător. Pentru montele naturale un taur poate fi folosit pâna în jurul vârstei de 8 ani, dependent de longevitatea rasei (vârsta poate creşte), de condiţiile de întreţinere şi utilizare, respectiv de caracteristicile proprii ale animalului. La acestea se adaugă faptul că trebuie obligatoriu evitată cosangvinizarea, respectiv nu se introduc fiicele la montă! Cu excepţia animalelor deosebit de valoroase taurii sunt păstraţi, în general, în ferma pâna pe la vârsta 5 ani, dupa care sunt înlocuiţi cu alţii mai tineri.
Una din întrebările cele mai importante pentru crescător. Pentru montele naturale un taur poate fi folosit pâna în jurul vârstei de 8 ani, dependent de longevitatea rasei (vârsta poate creşte), de condiţiile de întreţinere şi utilizare, respectiv de caracteristicile proprii ale animalului. La acestea se adaugă faptul că trebuie obligatoriu evitată cosangvinizarea, respectiv nu se introduc fiicele la montă! Cu excepţia animalelor deosebit de valoroase taurii sunt păstraţi, în general, în ferma pâna pe la vârsta 5 ani, dupa care sunt înlocuiţi cu alţii mai tineri.
Cum aleg taurul pentru montele naturale?
O
evaluare completă în cazul unei achiziţii trebuie să aibă în vedere:
- pedigree-ul animalului - ascendenţii acestuia ne pot oferi o imagine a valorii
genetice a animalului şi a modului în care va evolua, aspectul exterior al părinţilor, dacă aceştia pot fi văzuţi.
- starea de sănătate a animalului şi a fermei de origine - se inspectează
vizual animalele din fermă pentru a depista eventuale semne clinice de boală, la achiziţie este obligatorie existenţa certificatului sanitar-veterinar de sănătate
- indirect, prin intermediul greutătii la naştere a taurului şi prin observarea
eventualelor intervenţii chirurgicale asupra vacilor din ferma de provenienta,
se poate aprecia şi uşurinţa la fătare a
taurului (aptitudinea acestuia de a fi tatăl unor viţei care să aibă o greutate
mică la fătare, evitându-se astfel fătările dificile).
Ideal ar fi să existe posibilitatea de a alege pe baza unui astfel de studiu sau un ghid practic care să asigure informaţiile necesare cumpărătorului.