Eficienţa economică a unei ferme de bovine de carne este strict dependentă de modul de îngrijire şi întreţinere a animalelor. Datorită modului de întreţinere, pe perioada verii treaba crescătorului de bovine de carne este mai uşoară, însă este mai grea pe perioada iernii, în comparaţie cu crescătorii de bovine de lapte. Ca şi regulă generală se admite faptul că animalele care se "simt bine" în mediul lor, nu se tem de îngrijitor şi sunt mult mai uşor de manipulat. La bovinele de carne care sunt stresate, bătute, lucrul cu animalul este mult mai greu. Îngrijitorul care cunoaşte comportamentul animalelor şi are experienţă în modul de abordare a acestora va asigura beneficii economice semnificative fermei. În lucrul cu animalele este necesară fermitate şi hotărâre din partea celor care participă la activitate, dar trebuie evitată pe cât posibil agresarea animalelor, deoarece în situaţii extreme acestea pot reacţiona violent, cu riscul de a accidenta persoanele din apropiere. Pentru efectuarea anumitor tratamente este necesar coridorul şi travaliul de contenţie pentru a evita accidentările. Având în vedere diferenţa dintre modul de întreţinere şi îngrijire a vacilor de lapte şi cea a bovinelor de carne, acestea din urmă întâlnesc omul mult mai rar, astfel încât apropierea unui om de ele poate determina agresivitate. Din această cauză, se recomandă ca exemplarele cu temperament foarte agresiv dintr-o turmă să fie eliminate. Agresivitatea unui animal poate fi influenţată de mai mulţi factori, dintre care: vacile mame recent fătate sunt de obicei mai agresive, îşi apără viţelul; experienţele trăite anterior, în anumite situaţii, îşi pun amprenta pe modul de comportament în situaţii similare ulterioare.
Modul de abordare a animalelor este extrem de important, trebuie cunoscut faptul că au un simţ olfactiv foarte bine dezvoltat, însă văzul este special, deoarece bovinele văd biocular doar 20-30 de grade în faţă, în timp ce pe lateral văd doar cu un singur ochi, neputând aprecia imediat şi corect viteza şi mărimea obiectului care se apropie, reacţia fiind de obicei agresivă când sunt luate pe nepregătite. În cazul mutării animalelor dintr-un loc în altul, la bovinele de carne este mult mai uşor să lucrezi cu întreg grupul decât separat pe indivizi, datorită instinctului de turmă bine dezvoltat. În acelaşi timp, trebuie avută răbdare pe toată durata activităţii, deoarece sunt animale extrem de curioase şi pe traseu ele trebuie să vadă toate lucrurile pe care nu le cunosc.
Îngrijirea ongloanelor
În stabulaţia liberă afecţiunile podale datorate creşterii excesive a ongloanelor sunt mult mai rare, dar în cazuri de furajare deficitară sau păşunare pe terenuri neîntreţinute pot apărea cazuri de pododermatite, laminite, flegmoane interdigitale, ulcere podale. Realizarea toaletei ongloanelor şi tratarea afecţiunilor podale trebuie făcută întotdeauna de specialist, în condiţii de maximă securitate atât pentru animal, cât şi pentru operator. Utilizarea travaliilor (standurilor) de contenţie este obligatorie.
Ecornarea
La rasele de carne care prezintă coarne, în fermele specializate se recomandă ecornarea, deoarece în stabulaţie liberă creşte riscul accidentării atât altor animale, cât şi a oamenilor. De obicei se ecornează viţeii prin diverse metode (chimice, tehnici chirurgicale, prin cauterizare), iar la vacile adulte ecornarea realizându-se în mod special la exemplarele agresive sau în scop terapeutic.
Dezinsecţia
La crescătorii de bovine de carne, atacul masiv al muştelor poate produce pagube economice semnificative, atât pe păşune, cât şi în adăpost, prin energia consumată de animale pentru a se apăra de muşte, dar şi prin consumul masiv de sânge pe care-l realizează aceste insecte. În momentul de faţă, produsele care se pot folosi pentru dezinsecţie cuprind o gamă foarte largă, de la substanţe chimice insecticide la analogi ai hormonului juvenil până la aparatele electrice specifice.
Crotalierea viţeilor
Conform legislaţiei în vigoare este obligatorie luarea în evidenţă a fiecărui viţel nou-născut şi ţinerea evidenţei intrărilor în efectiv într-o bază de date naţională. Crotalierea viţeilor se face de obicei în primele ore/zile de viaţă, deoarece ulterior sunt greu de abordat, atât vitalităţii viţeilor, cât şi datorită instinctului matern al vacii-mame, care îşi apără viţelul.
Înţărcarea viţeilor
Uzual, înţărcarea viţeilor se realizează odată cu sfârşitul perioadei de păşunare, aspect deosebit de important din punct de vedere economic, căci astfel furajarea viţeilor nu necesită cheltuieli suplimentare, fiind hrăniţi cu ceea ce primesc şi vacile mame. În cazul lunilor de toamnă, dacă păşunea nu este de calitate bună se poate realiza înţărcarea şi mai devreme. La rasele precoce este indicată înţărcarea tăuraşilor începând de la vârsta de şase luni, pentru e preveni "deranjul" pe care-l produc şi montele nedorite. Înţărcarea se face prin separarea viţelului de mama lui fără regim tranzitoriu, deoarece la vârsta de 6-8 luni, viţeii consumă cantităţi suficiente de furaje. În perioada imediată de după înţărcare trebuie avut în vedere stresul de întărcare, condiţiile noi de furajare şi întreţinere, factori care iniţial induc scăderea sporului mediu zilnic, în primele zile constatându-se o scădere în greutate cu 100-400 grame/zi. În această perioadă trebuie asigurată suplimentarea furajelor, luând în considerare şi faptul că acum se realizează în aparatul digestiv al animalelor trecerea/adaptarea de la furajarea lapte-iarbă la furajarea fân-concentrate, astfel organismul nu este încă pe deplin format pentru valorificarea completă a noii raţii. În fermele unde viţeii noi-născuţi nu primesc deloc concentrate, se recomandă ca înaintea înţărcării cu cel puţin 2-3 săptămâni să se asigure concentrate pentru a-i învăţa să consume şi acest tip de furaj. Lotizarea după înţărcare trebuie să se facă pe sexe, masculii de obicei sunt mai temperamentali şi deseori cei mai puternici îşi dispută locul la frontul de furajare, deranjându-i pe ceilalţi.
Încărcarea şi tranportul animalelor
Procesul de creştere şi îngrăşare a bovinelor de carne începe şi se termină în punctul de descărcare/încărcare din mijlocul de transport din cadrul fermei. Mărimea şi dotările acestui punct sunt strict dependente de posibilităţile financiare, de mărimea fermei şi volumul de animale cu care se lucrează. Dotările minime trebuie să includă coridoare de contenţie, cântar şi rampă de încărcare, toate plasate în aşa fel încât volumul de muncă cu animalele să fie cât mai redus şi lipsit de risc de accidentare, atât pentru animale, cât şi pentru oameni.
Manipularea şi transportul în condiţii necorespunzătoare a animalelor cresc seminifcativ pierderile procentuale de greutate din timpul transportului (calou), care în condiţii extreme poate ajunge până la 10%. Orientativ, de exemplu la un animal de 450 kg greutate vie o pierdere de 45 kg - din care 9 kg sunt pierderi de conţinut ruminal şi intestinal, poate însemna pierdere de 23,5 kg carne, care din punct de vedere economic nu este deloc avantajos pentru crescător. Legislaţia în vigoare prevede că pentru transport sunt apte doar animalele sănătoase, mijlocul de transport să asigure spaţiu suficient pentru numărul de animale transportate, durata transportului să fie maxim opt ore, peste această perioadă transportul este admis doar în mijloace de transport în care se poate asigura furajare şi adăparea animalelor.
editat de nina
