Luni, 26.06.2017, 12:19 PM
Bine aţi venit oaspete | RSS
Despre noi | Înregistrare | Intrare
Despre noi
Regulament site
Conţinut site
Bun de citit!
Forma intrarii
Cautare
Sondajul nostru
Ce rasă creșteți sau doriți să creșteți?
1. Angus
2. Charolais
3. Limousine
4. Blanc Blue Belge
5. Highland
6. Galloway
7. Sura de Stepă
8. Blonde D`Aquitaine
Total răspunsuri: 380
Statistica
Muzică
Share on...

     Creşterea bovinelor de rasă de carne are la bază un principiu simplu, vacile de carne nu se mulg, ele sunt ţinute pentru a da naştere viţeilor pe care îi alăptează şi îi cresc. Din acest considerent în unele ţări sunt numite şi vaci-mame. Astfel, reiese că profitul este reprezentat doar de viţelul înţărcat, iar comparativ cu profitul generat de alte rase de bovine (lapte sau mixte) este semnificativ mai mic. Din această cauză, profitabilitatea activităţii de creştere a bovinelor de carne este strict dependentă de cheltuieli, concret tehnologia aplicată trebuie să urmărească întotdeauna reducerea cheltuielilor.

 

 

 

 

     Dacă avem cheltuieli mari de producţie, tradus prin kg  viţel obţinut scump, atunci profitul va fi semnificativ redus. Tehnologia de creştere a bovinelor de rasă de carne trebuie să urmărească realizarea activităţii cu costuri cât mai reduse.
În fermele de bovine de carne întreţinerea vacilor mame şi creşterea viţeilor este o unitate tehnologică, deoarece viţeii până la înţărcare (vârsta 6 - 7 luni) sunt ţinuţi împreună cu mamele lor.

 

 

      Vitele pentru carne se cresc pentru că au o capacitate deosebită de conversie a furajelor în carne. Nu sunt deloc potrivite să fie mulse.
      O fermă cu vaci din rasă de carne care produce viţei deţine o cireadă de 10, 70 sau 1.000 de capete. Acestea sunt întreţinute pe timpul anului cât mai ieftin posibil, de regulă numai pe păşune. Animalele au o condiţie corporală deosebită, deşi nu primesc hrană suplimentară. Chiar şi în sezonul rece se foloseşte uneori păşunatul unor culturi anuale de toamnă special destinate acestui scop. Numai stratul de zăpadă determină hrănirea animalelor din rezervele de fân şi eventual concentrate.
      Animalele nu se leagă. Nu se lucrează cu individul, ci eventual, cu grupa.
     Adăposturile sunt foarte simple, de multe ori fiind doar saivane cu trei pereţi. Pentru temperaturile excesive care se suprapun peste sezonul fătărilor se foloseşte un mic adăpost, sau magazia de păstrare a fânului pentru a proteja 1-3 zile viţeii care se nasc pe timp foarte geros (-20, -30 C). Altfel animalele stau afară tot timpul anului, protejaţi de multe ori doar de perdele de arbori.
     Vacile sunt montate natural atunci când viţeii sunt destinaţi sacrificării şi de cele mai multe ori artificial, când viţeii sunt păstraţi pentru reproducţie. Ele fată toate într-un interval de 2, maxim 3 luni, de regulă prin decembrie-februarie. Pentru că atunci se pot supraveghea vacile mai uşor, nefiind pe păşunea care poate e mai departe de fermă (casă). Şi pentru a se acorda ajutor la fătare în caz de nevoie, şi pentru a avea un lot de viţei uniformi care vor fi hrăniţi cu aceeaşi raţie. Mai sunt şi alte motive.
      Viţeii sunt îngrijiţi de mamele lor. Ei se hrănesc cu lapte şi cu iarbă până la înţărcare, în jurul vârstei de 6 luni. Până atunci stau alături de vaci în cireadă.
      La înţărcare viţeii se vând unor îngrăşătorii sau se cresc separat de acelaşi fermier. Sunt ţinuţi tot pe păşune, dar se suplimentează hrana cu concentrate (1-3 kg zilnic).
      Un viţel are un spor în greutate de aproximativ 1000 gr zi în condiţii naturale şi aproximativ 1,5-2,3 kg când este supus îngrăşării. Sacrificarea se face de regulă la aproximativ 650-750 kg greutate vie. Randamentul este de apox. 65% la animalele îngrăşate.
Prin aprilie – mai se introduc taurii în cireadă. Sunt ţinuţi circa 2 luni. Unii fermieri, care au animale puţine, folosesc un taur în comun.
Animalele care nu rămân gestante în acest interval se sacrifică de regulă înainte de a veni sezonul rece, alături de taurii şi vacile care nu mai pot fi folosite la reproducţie şi de tineretul îngrăşat.
      Crescătorii folosesc de regulă încrucişări între 2 sau mai multe rase pentru viţeii desinaţi abatoarelor. Adică peste cireada de femele deţinute, care pot fi tot metise din rase de carne, se introduce un taur dintr-o altă rasă de carne. Prin această metodă se măreşte atât rezistenţa viţeilor cât şi viteza lor de creştere.
      Fermele de reproducţie sunt consacrate raselor pure.
Acum după ce am descris activitatea am prefera să sintetizăm câteva avantaje şi dezavantaje ale acestei activităţi într-un mod interactiv. În site am încercat să detaliem toate aspectele ilustrându-le cu înregistrări video care să documenteze şi vizual, ceea ce s-a enunţat anterior.

 

Întrebările cele mai frecvente:

   Care sunt pasii de urmat pentru a înfiinta o fermă?
 1 Studierea temeinică a activităţii şi rasei pe care o vizaţi
2. Vizite in 2-3 ferme. Eventual un scurt stagiu de pregătire practică de 1 săptămâna într-o fermă.
3. Obtinerea folosinţei adăpostului pentru iarnă
4. Obţinerea folosinţei terenului (păşunea este aproape obligatorie) şi a utilajelor (dacă se doreşte producerea furajelor în fermă)
 5. Asigurarea furajelor până la următoarea recoltare
6. Achiziţia animalelor

      Cât timp îmi trebuie să devin expert?
Depinde de interesul şi de timpul acordat acestei preocupări. In general după 3-5 ani de experienţă activitatea decurge mult mai lin şi cu rezultate semnificativ mai bune decât in primii ani.

     Cumpăr viţele, junici sau vaci adulte?
Viţelele - sunt mai ieftine, dar durează mult până obţii primele venituri. Calitatea animalelor poate fi judecată după valoarea animalelor existente în ferma vânzătorului. Se acomodează mai uşor.
Juninci (gestante) - sunt mai scumpe, dar se obţin venituri chiar din primul an. Calitatea animalelor poate fi apreciată mult mai uşor. Pot apărea avorturi din cauza transportului sau în perioada de acomodare dacă gestaţia este prea avansată (>7 luni).
Vaci - sunt scumpe, dar veniturile apar imediat. Calitatea animalelor poate fi apreciată uşor. În general se vând cele mai neperformante animale din fermă (care pentru cumpărător însă pot avea o altă valoare…), cu excepţia încetării activităţii când se vinde toată cireada. Pot apărea avorturi din cauza transportului sau în perioada de acomodare dacă gestaţia este prea avansată (>7 luni).
Valoarea animalelor poate diferi substanţial de la exemplar la exemplar în cadrul unei rase. Ca urmare, trebuie studiată cu atenţie ferma, provenienţa animalelor, aspectul fizic al acestora pentru a identifica cele mai avantajoase oferte de animale, raportate la banii disponibili. Totodată, este bine de ştiut
aprecierea vârstei bovinelor de carne - după dentiţie şi cunoaşterea noţiunilor de bază pentru aprecierea capacităţii productive a animalelor luând în considerare caracterele morfologice.




 

Costuri indirecte legate de achiziţionarea animalelor din străinatate (distanţa 2500 de km)
1. Vizita fermei vânzătorului pentru inspectarea animalelor
2. Eliberarea pedigreelor şi vacinuri obligatorii dacă nu intră în preţ. Circa 50-100 euro/cap.
 3. Transportul animalelor. Circa 5-8.000 euro pentru un camion cu 30-35 capete.
4. Asigurarea animalelor pe timpul transportului. Circa 1-3% din valoarea lor (în cazul firmelor de transport specializate, această asigurare este făcută de firma respectivă şi nu implică costuri suplimentare pentru cumpărător)
5. Supravegherea animalelor ajunse la destinaţie. În perioada de supraveghere se efectuează analize, iar întreţinerea (furajarea) animalelor se face intr-un spaţiu special amenajat. Circa 50-100 euro/cap
6. Pierderi legate de aclimatizare şi acomodare cu conditiile din fermă. Costurile sunt diferite în raport cu rasa şi mai ales cu experienţa fermierului care cumpără animalele.

     Accidente grave care pot apărea în exploatarea animalelor
Păşunatul culturilor verzi precum lucerna pot determina meteorism şi mai apoi (în câteva ore) moartea animalelor, dacă acestea nu sunt obişnuite treptat cu acest tip de furaj.
 Potecile foarte înguste, terenul accidentat, povârnişurile pe care trebuie să se deplaseze animalele pot determina fracturi ale coloanei sau membrelor animalelor din rase de carne, deoarece animalele ating la maturitate greutăţi foarte mari (700-1500 kg).
Hoţii pot fura animalele lăsate nesupravegheate. Izbucnirea unor focare de boală contagioasă poate duce la sacrificarea obligatorie a tuturor animalelor din fermă.

     Se îngraşă pentru sacrificare şi femelele sau doar masculii?
 În general masculii, deoarece femelele se păstreaza sau se vând pentru reproducţie. Dar în cazul raselor de carne sau metise, acestea au sporuri destul de bune şi pot fi îngrăşate pentru sacrificare.

  editat de nina
Copyright Cosmin Popa & Nina Horvath © 2017